DE LA IDEE LA AFACERE PROFITABILA IN DOMENIUL MEDICAL

Prima firmă de consultanță din România care oferă servicii complete pentru dezvoltarea, autorizarea și funcționarea unităților medicale.

SERVICII COMPLETE

Oferim servicii complete de consultanță de business pentru dezvoltarea afacerilor din domeniul medical.

STRATEGIE

  • Dezvoltarea planului de afaceri
  • Stabilirea specialităților medicale în vederea autorizării
  • Eficientizarea și dezvoltarea specialităților
  • Organizarea unității sanitare în cadrul căreia cadrele medicale să-și desfășoare actul medical în cele mai bune condiții iar pacienții să se simtă în siguranță

AUTORIZARE

  • Reprezentarea unității medicale în relația cu Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății
  • Pregătirea documentației în vederea obținerii avizului de principiu
  • Evaluarea și referatul de specialitate pentru avizul de principiu din partea Direcției de Sănătate Publică
  • Obținerea avizului de principiu din partea Ministerului Sănătății
  • Organizarea construcției și/sau amenajării unității medicale pornind de la circuitele medicale și non-medicale
  • Întocmirea documentației în vederea obținerii avizului structurii finale
  • Evaluarea și referatul de specialitate pentru avizul structurii finale din partea Direcției de Sănătate Publică
  • Obținerea avizului structurii finale din partea Ministerului Sănătății
  • Obținerea autorizației sanitare de funcționare –> Moment în care, unitatea medicală poate începe activitatea
  • Înscrierea în registrul cabinetelor medicale
  • Consiliere în procesul de acreditare A.N.M.C.S. (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate)
  • Semnarea contractului cu C.A.S. (Casa de Asigurări de Sănătate)

RECRUTARE

  • Pregătirea organigramei conform structurii de funcționare a unității medicale
  • Consiliere în recrutarea personalului medical și non-medical
  • Formarea echipei în funcție de specialități medicale și nomenclatorul de personal într-o unitate medicală
  • Integrarea personalului medical și non-medical cu respectarea normelor în funcție de secții
  • În situația în care există deja o echipă formată, evaluarea personalului existent conform criteriilor de performanță

PERFORMANTA

  • Stabilirea bugetului CAPEX și OPEX pentru primii 3 ani de activitate
  • Negocierea și selectarea furnizorilor de aparatură și consumabile necesare unității medicale
  • Implementarea și urmărirea indicatorilor de performanță
  • Realizarea bugetului stabilit (P&L)

Sustinem dezvoltarea afacerilor din domeniul medical prin autorizarea specialitatilor medicale si chirurgicale.


Specialitati medicale si chirurgicale


Sectii cu paturi pentru spitalizare de zi


Sectii cu paturi pentru spitalizare continua


Gastroenterologie si endoscopie, imagistica medicala


Bloc operator cu sali de operatii


Saloane post operatorii

 

 


Compartimente de primiri urgente


Sali pentru mici interventii


Anestezie si terapie intensiva

Identificam solutii inovatoare pentru provocarile specifice afacerilor din domeniului medical si atingerea obiectivelor investitorilor.

  • 4 unități medicale autorizate
  • 284 de paturi cu specialități medicale, chirurgicale, anestezie și terapie intensivă